LEGEA PRESEI

În anii de austeritate antedecembristă, cele câteva ore de program ale televiziunii erau „alb-negru”. În cartierul primăverii se putea vedea un film pe televizoare color, prin cablu, dar tovarăşii, dorind ca şi poporul să vadă, măcar paradele şi „realizările”, în culori pe televizoare importate din URSS, au inventat programul de televiziune „parţial color”.

În anii noştri, doi parlamentari români, domnii Funar şi Ghişe, constatând că realitatea românească, aşa cum se vede ea pe ecranele televizoarelor, este prea neagră, au iniţiat o lege prin care televiziunile sunt obligate să transmită în mod egal ştiri pozitive şi negative, deci „parţial color”! Iniţiativa lor, aprobată în unanimitate de Senat, a stârnit un val de proteste iar cel viclean, văzând bătălia care s-a încins, îşi freacă mâinile de bucurie şi întârzie să se pronunţe, pentru a lungi balamucul.

„Legea” care a stârnit atâta scandal este de fapt inaplicabilă din mai multe motive. Primul şi cel mai important este acela că nu ai cum să declari o ştire ca fiind „negativă” sau „pozitivă”. Realitatea în care noi trăim nu este nici bună, nici rea, ea există şi basta! Iată, aflăm că 80% dintre candidaţii la bacalaureat au luat examenul. Această ştire nu este nici bună, nici rea. Un ziar însă titrează pe toată pagina: „Învăţământul este o catastrofă: doar 80% dintre cei înscrişi au luat bacul!” Altul scrie, dimpotrivă: ”Un mare succes al învăţământului românesc: 80% dintre cei înscrişi au luat bacalaureatul!” Ştirea în sine nu este nici bună, nici rea, depinde însă de felul în care este editată, de faptul că informaţia se amestecă, voit sau nu, cu opinia, de felul cum este pusă în pagină, de context vreau să spun, dar şi de felul cum este selectată. Dacă pe fluxul de ştiri un redactor primeşte zece ştiri „bune” şi zece ştiri „rele”, iar el nu are spaţiu decât pentru şase ştiri, să zicem, cum va alege? Cei doi senatori au observat bine că sunt canale de televiziune care selectează doar ştirile cu spânzuraţi şi violatori, dar asta este politica editorială a canalului respectiv de ştiri, nu ai cum să o cenzurezi, deşi există un text constituţional, articolul 30, care ar permite chiar închiderea unui post de televiziune cum este OTV-ul: „(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine. (7) Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestări obscene, contrare bunelor moravuri. (8) Răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţă publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii. Delictele de presă se stabilesc prin lege.” Sunt cel puţin cincisprezece ani de când eu cer o lege a presei, deoarece, iată, chiar Constituţia spune: „Delictele de presă se stabilesc prin lege”. Deci trebuie să fie o lege care să stabilească foarte clar ce se înţelege prin „delict de presă”, care sunt acelea, cum sunt sancţionate. În lipsa unei legi, mass-media din România este o junglă în care se poate întâmpla orice: poţi construi realităţi paralele, cum se întâmplă la OTV, chiar dacă schizofrenizezi astfel sute de mii de naivi care se uită cu gura căscată, neştiind la ce pericole îşi expun propria sănătate, ştirile de la ora cinci fac victime printre adolescenţi care le imită cu inocenţă, vulgaritatea unor programe de divertisment demonizează milioane de telespectatori care chiar cred că astfel „se distrează”!

Până vom avea o lege care să transforme jungla mediatică într-o adevărată imagine a lumii în care trăim, soluţia dată de doamna secretar de stat Svetlana Preoteasa, aceea de a introduce în planul de învăţământ un obiect care să ofere elevilor competenţe în mass-media mi se pare cea mai bună, dar cine să facă manualul şi mai ales cine să predea un asemenea obiect? Telespectatorul trebuie educat ca el însuşi să aplice cu fermitate cea mai drastică cenzură: cenzura telecomenzii!

15 iul. 2008

Comentarii oprite none Read more

Articol din 2005

Ian 2

Mass-Media

DIN NOU DESPRE LEGEA PRESEI

Scandalul recent de la "Adevărul" demonstrează

pentru a nu ştiu câta oară faptul că amestecul foarte rău

mirositor între interesele economice şi cele politice

devine exploziv atunci când atinge masa critică.

Interesele economice stârnite de marile ziare sau

televiziuni, – dar chiar şi de cele mici! – sunt legate de

sumele imense vehiculate pentru publicitate, inclusiv

pentru publicitatea politică. Ziariştii de la "Adevărul" nu

s-au supărat atât pentru o ipotetică îngrădire a libertăţii de

exprimare, cât pentru faptul că nu mai pot controla felia

de publicitate pe care o controlau. Patronatul vrea, pe de

altă parte, să câştige cât mai mult. Cum a apărut însă

acest patronat ? În urmă cu mulţi ani, când s-au privatizat

ziarele, toţi ziariştii din redacţiile de la acel moment au

devenit acţionari. În statutul noilor societăţi s-a trecut şi

clauza potrivit căreia acţiunile nu pot fi vândute decât

între acţionari, tocmai pentru a păstra libertatea de

expresie a ziariştilor-proprietari. În aceste condiţii

apariţia unor rechini care să devină proprietari de media

fără să fi scris în viaţa lor măcar o ştire era imposibilă.

Iată însă că a apărut concentrarea de capital, în primul

rând datorată faptului că ziaristul care câştigă doar câteva

milioane de lei pe lună este tentat să-şi vândă acţiunile.

Ce l-a determinat însă pe domnul Tinu să concentreze

capitalul de la "Adevărul" şi mai ales cu ce bani? Fiecare

privatizare de acest fel are o poveste din care se poate

face un roman. Cum au rămas ziariştii de la cotidianul

"Deşteptarea" fără ziar? Cum s-a privatizat "Tribuna

învăţământului"? Cum a evoluat acţionariatul de la

"România liberă"? Cred că sunt sute de asemenea semne

de întrebare care n-ar exista dacă un domeniu atât de

important cum este mass-media ar fi reglementat prin

lege.

Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că al

treilea război mondial a început de mult şi că acesta este

un război informatic. Opinia şi informaţia sunt vitale atât

pentru naţiuni, cât şi pentru indivizi. A lăsa

nereglementat prin lege acest domeniu este o crimă.

Înţeleg rezerva unor ziarişti care cred că o lege a presei ar

însemna de fapt o îngrădire a presei, dar cine-i opreşte să

o formuleze chiar ei şi să o impună în parlament prin

campanii de presă duse profesionist, cum numai ei ştiu să

o facă. Este naiv să crezi că rezolvi problema prin

organizarea Clubului Român de Presă, pentru ziariştii

care câştigă milioane de dolari şi sindicate ale ziariştilor,

pentru cei care câştigă milioane de… lei ! Un cod al

manierelor elegante pentru ziarişti, botezat „deontologic”,

nu-i o lege. El nu defineşte delictele de presă, nici dreptul

la replică, nici nu prevede sancţiuni, deci este inoperant.

El nu defineşte relaţiile dintre patronat şi ziarist, nu

reglementează publicitatea, nu stabileşte condiţiile de

muncă ale ziariştilor, drepturile şi îndatoririle lor,

mijloacele de protecţie etc. Ziaristul nu-i muncitor

producător de "bunuri materiale", el nu poate fi angajat

sau concediat după "Codul muncii", cum se întâmplă

acum, evident aberant.

Constituţia României consfinţeşte dreptul la

opinie şi dreptul la informaţie în articolele 30 şi 31. Dar

aproape în fiecare paragraf se spune "se va reglementa

prin lege". Care lege? Ar trebui o lege organică a

comunicării în masă, după care să vină legi ordinare ale

audiovizualului, presei scrise, publicităţii, dreptului la

replică, a dreptului de autor, a delictelor de presă, a

protecţiei ziariştilor, a raportului dintre patronat şi ziarişti

etc.

În peste zece ani, mai multe parlamente au trecut

peste cele mai importante două articole din Constituţia

României şi au lăsat pradă legii junglei comunicarea în

masă, vitală pentru ţară, dar şi pentru fiecare trăitor în

România.

28 mar.

Comentarii oprite none Read more

Codul deontologoc propus de CRP

Iun 11

Mass-Media

CODUL DEONTOLOGIC AL ZIARISTULUI
ADOPTAT DE CLUBUL ROMAN DE PRESA

PREAMBUL
Clubul Roman de Presa, reprezentând peste 40 de case editoriale care cuprind cele mai importante instituţii mass-media naţionale (presa scrisa, televiziuni, radiouri si agenţii de presa), propune introducerea unui cod etic al ziariştilor si instituirea unui Consiliu de Onoare care sa urmărească respectarea normelor deontologice. Regulamentul de organizare si funcţionare al Consiliului de Onoare face obiectul unui document separat.

Potrivit Constituţiei României, libertatea de exprimare a opiniilor, in scris, prin imagini sau prin alte mijloace de comunicare in masa este garantata. Cenzura de orice fel este interzisa (art. 30). Dreptul presei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit. Autorităţile publice, potrivit competentelor ce le revin sunt obligate sa asigure informarea corecta a cetăţenilor (art. 31).

Ziarist profesionist este persoana care are drept ocupaţie principala si retribuita presa, posesoare a unei cărţi de presa recunoscuta de una din organizaţiile profesionale, respectiv orice reporter, redactor, fotoreporter , grafician de presa, secretar de redacţie, sef de secţie sau departament, redactor sef sau adjunct, director de publicaţie, radio sau televiziune, cu o vechime minima in presa de un an (perioada ce reprezintă stagiul in aceasta activitate). In virtutea libertăţii de expresie, ziaristul are dreptul de a critica, argumentat, atât Puterea, cat si Opoziţia, considerând drept unic criteriu de judecare a faptelor raportarea lor la legile tarii si la principiile morale.

ARTICOLUL 1
Ziaristul are datoria primordiala de a relata adevărul, indiferent de consecinţele ce le-ar putea avea asupra sa, obligaţie ce decurge din dreptul constituţional al publicului de a fi corect informat.

ARTICOLUL 2
Ziaristul poate da publicităţii numai informaţiile de a căror veridicitate este sigur, după ce in prealabil le-a verificat, de regula, din cel puţin 2 surse credibile.

ARTICOLUL 3
Ziaristul nu are dreptul sa prezinte opiniile sale drept fapte. Ştirea de presa trebuie sa fie exacta, obiectiva si sa nu conţină păreri personale.

ARTICOLUL 4
Ziaristul este obligat sa respecte viata privata a cetăţenilor si nu se va folosi de metode interzise de lege pentru a obţine informaţii sau imagini despre aceasta.
Atunci când comportamentul privat al unor personalităţi publice poate avea urmări asupra societarii, principiul neintruziunii in viata privata ar putea fi eludat.
Minorii si bolnavii aflaţi in situaţii dificile si victimele unor infracţiuni beneficiază de păstrarea confidenţialităţii identităţii.
Se va menţiona rasa, naţionalitatea, apartenenţa la o anumita minoritate (religioasa, lingvistica, sexuala) numai in cazurile in care informaţia publicata se refera la un fapt strict legat de respectiva problema. Ziaristul va evita detalierea unor vicii sau a unor elemente morbide legate de crime.

ARTICOLUL 5
Ziaristul va da publicităţii punctele de vedere ale tuturor părţilor implicate in cazul unor păreri divergente . Nu se vor aduce acuzaţii fără sa se ofere posibilitatea celui învinuit sa-si exprime punctul de vedere. Se va avea in vedere respectarea principiului prezumţiei de nevinovăţie, astfel încât nici un individ nu va fi catalogat drept infractor pana când o instanţa juridica nu se va pronunţa. Se va evita publicarea comentariilor si luărilor de poziţie asupra unor cauze aflate pe rol in justiţie. Aceasta nu exclude relatările obiective asupra faptelor in evoluţia lor. Ziaristul nu se substituie instituţiilor si puterilor publice.

ARTICOLUL 6
Ziaristul va păstra secretul profesional privind sursele informaţiilor obţinute confidenţial. Este la latitudinea propriei sale conştiinţe sa respecte confidenţialitatea surselor, chiar si in fata justiţiei. Confidenţialitatea surselor de informaţii este garantata de reglementările internaţionale la care România este parte.

ARTICOLUL 7
Ziaristul are responsabilitatea civica de a acţiona pentru instaurarea justiţiei si dreptăţii sociale. In cazurile in care are ştiinţa de abuzuri sau de încălcări ale legilor, potrivit clauzei de conştiinţa, ziaristul are dreptul de a refuza orice ingerinţa care sa-i influenţeze decizia. Ziaristul are de asemenea dreptul de a refuza orice text de prezentare falsa a datelor si faptelor. Ziaristul are dreptul de a fi informat, la angajare, asupra politicii editoriale a instituţiei mass-media.

ARTICOLUL 8
In exercitarea profesiei si in relaţiile pe care le întreţine cu autorităţile publice sau cu diverse societăţi comerciale, ziaristului ii sunt interzise înţelegeri care ar putea afecta imparţialitatea sau independenta sa.
Nu trebuie acceptate nici un fel de privilegii, tratamente speciale, cadouri sau favoruri care pot compromite integritatea ziaristului.
Pentru a evita conflictele de interese, se recomanda ca ziaristul sa nu fie membru al vreunui partid politic si sa nu fie angajat ca informator sau ofiţer acoperit al unui serviciu secret .

ARTICOLUL 9
Ziaristul care distorsionează intenţionat informaţia, face acuzaţii nefondate, plagiază, foloseşte neautorizat fotografii sau imagini tv si surse ori calomniază săvârşeşte abateri profesionale de maxima gravitate.

ARTICOLUL 10
Ziaristul si redacţia au datoria de a face corecţiile necesare in cazul in care, din vina lor, vor fi date publicităţii informaţii inexacte. In asemenea cazuri, instituţia respectiva de presa are obligaţia de a publica/difuza, in termen de 5 zile de la primire, pentru publicaţiile cotidiene, agenţiile de ştiri, posturile de televiziune si radio, si in proxima apariţie, pentru publicaţiile periodice, dreptul la replica al reclamantului, ca forma esenţiala de reparare a prejudiciului adus acestuia.
In cazul in care o publicaţie refuza publicarea dreptului la replica, partea vătămata se poate adresa Consiliului de Onoare al CRP. In baza acestei sesizări, Consiliul de Onoare se va adresa publicaţiei, cotidianului, agenţiei de ştiri, postului radio si televiziune in cauza si va cere imperativ respectarea Codului deontologic, in cazul in care replica este întemeiata. Ignorarea acestui demers va atrage după sine o delimitare publica a CRP de poziţia publicaţiei respective.

ANEXA
Recomandare
către societăţile de presa membre
ale Clubului Roman de Presa

Consiliul de Onoare al Clubului Roman de Presa,

In conformitate cu atribuţiile prevăzute in Statutul CRP, art. 20, alin. (3), pct. g)

Pentru a facilita aplicarea eficienta si corecta a prevederilor art. 10 al Codului Deontologic,

Recomanda tuturor societăţilor de presa membre ca in cazul in care sunt sesizate in mod direct de neacordarea dreptului la replica de o alta societate de presa, membra a Clubului Roman de Presa, sa transmită, fără a da publicităţii, sesizarea primita către Secretariatul CRP pentru a fi supusa analizei Consiliului de Onoare. In baza acestei sesizări, Consiliul de Onoare va putea aplica toate prevederile Codului Deontologic, inclusiv, acolo unde este cazul, delimitarea publica de atitudinea societăţii in cauza. Se recomanda ca eventuala publicare a replicii de către alte societăţi decad cele vizate direct in dreptul la replica sa fie făcuta doar după ce Consiliul de Onoare analizează solicitarea si se pronunţa asupra sa.

1 Comment none Read more

Constitutia Romaniei

Iun 9

Mass-Media

Constituţia României

Dreptul la opinie este formulat în Articolul 30:

(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel , prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.

(2) Cenzura de orice fel este interzisă.

(3) Libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii.

(4) Nici o publicaţie nu poate fi suprimată.

(5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă obligaţia de a face publică sursa finanţării.

(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.

(7) Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestări obscene, contrare bunelor moravuri.

(8) Răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţă publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii. Delictele de presă se stabilesc prin lege.

Dreptul la informaţie este formulat în Articolul 31:

(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit.

(2) Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.

(3) Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a tinerilor sau siguranţa naţională

(4) Mijloacele de informare în masă, publice sau private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice.

(5) Serviciile publice de radio şi de televiziune sunt autonome. Ele trebuie să garanteze grupurilor sociale şi politice importante exercitarea dreptului la antenă. Organizarea acestor servicii şi controlul parlamentar asupra activităţii lor se reglementează prin lege organică.

Observaţii: Deşi aproape fiecare afirmaţie de mai sus ar trebui să fie reglementată prin lege organică, lege care să definească, de exemplu, delictele de presă (Art.30, al.8), dar şi sancţiunile corespunzătoare, în cincisprezece ani nu a fost elaborată decât legea audiovizualului (Art.31, al.5), care de fapt ar trebui să fie o lege derivată dintr-o lege generală a presei care să reglementeze întreg domeniul. Această lege s-ar putea numi „Legea cu privire la exercitarea dreptului la opinie şi a dreptului la informaţie”. Eventualii vizitatori ai acestui Forum sunt rugaţi să dea informaţii despre felul în care domeniul este reglementat în alte ţări, să formuleze definiţii, articole de lege sau chiar proiecte întregi, ori să comenteze propunerile făcute de alţii. Iniţiatorul acestui Forum ar dori o discuţie cât mai tehnică, de aceea îşi ia libertatea de a şterge postările emoţionale, cu caracter pamfletar, ori care nu-s în temă. Îmi propun ca până la deschiderea sesiunii parlamentare din toamnă să adun suficiente idei din care parlamentarii să poată scoate o lege bună.

Ioan Neacşu

Comentarii oprite none Read more

Presa de partid II

Iun 9

Mass-Media

Presa de partid (II)

Printr-o coincidenţă aproape de paranormal, săptămâna trecută, când am pledat aici pentru reapariţia publicaţiilor de partid, am primit primul număr din noua serie a "Dreptăţii". Nu vă imaginaţi bucuria şi surpriza mea. Bucuria însă a fost de scurtă durată, deoarece, după ce am parcurs cele douăsprezece pagini ale ziarului, am constatat că de fapt nu este un ziar, ci un buletin informativ de uz intern. Nici măcar nu apare la chioşcuri, ca să nu mai zic de faptul că nu a fost în nici un fel promovat, că se difuzează aproape clandestin, că nu are o redacţie (!!), că este foarte neprofesionist făcut. Se amestecă informaţia cu opinia în rubrici care nu conţin ce promit, mai peste tot este prezentă poza domnului preşedinte Miluţ, se dau informaţii cu privire la activitatea unor organizaţii ale partidului, cum ar fi cea din Timiş, care se adresează unui număr foarte mic de cititori, pagina ultimă este ocupată cu un pictorial electoral de-a dreptul urât, dar ce să mai spun, o analiză pagină cu pagină ar arăta o dezamăgire după alta. În caseta redacţională suntem informaţi că "Ziarul este editat de Biroul de Presă al PNTCD". Domnii care au hotărât să învie "Dreptatea" nu ştiu că meseria de ziarist este o meserie grea şi nu o poate face oricine, iar un ziar trebuie să fie făcut, ba chiar girat, de ziarişti care să aibă nu doar talent, ci şi notorietate. Programul unui ziar, chiar al unui ziar de partid, nu este un program politic. El trebuie expus în editorialul primului număr de personalitatea care adună cititorii. S-a făcut o încercare cu domnul Vartan Arachelian, a eşuat din nu ştiu ce motive, dar le pot bănui… Amintiţi-vă că PDSR-ul, când a dorit să-şi facă un ziar de partid, "Azi", l-a chemat pe Ion Cristoiu şi el i-a adus ca zestre pe toţi cititorii care-l citeau cu pasiune în paginile "Evenimentului zilei". Editorialul primului număr al noii serii a "Dreptăţii" este semnat de domnul Virgil Petrescu, vicepreşedinte al PNTCD, care nu suflă o vorbă despre programul noii publicaţii! Abia în pagina a treia, un articol nesemnat, dar atribuit în titlu domnului Ion Diaconescu , preşedintele de onoare al partidului, face un istoric al "Dreptăţii" şi exprimă ideea cu care am început aceste rânduri: fiind ziar de partid, el se adresează într-un tiraj mic doar membrilor de partid. Dar atunci este un buletin informativ de uz intern, în timp ce un adevărat ziar de partid ar trebui să se adreseze opiniei publice, masei de alegători pe care să o determine să voteze partidul respectiv!

Ce-l poate interesa pe cititor în acest ziar? Fiind un "ziar"…hebdomadar, ştirile (două pagini!) sunt excluse, nici ziarele… zilnice nu pot ţine pasul cu televiziunile care transmit informaţia în timp real. Poate doar selecţia să justifice prezenţa unor ştiri, dar o asemenea publicaţie ar trebui să se bazeze mai ales pe articole de opinie, de analiză şi de investigaţii. Pentru asta trebuie să ai semnături de valoare, pe care cititorul, care nu trebuie să fie neapărat membru PNŢCD, să le caute, să le urmărească. Ce poate reţine cineva din acest prim număr? Că domnul preşedinte Miluţ a fost în campanie electorală la Cluj, la Dolj ori la Seaca de Pădure? Asta-l interesează prea puţin, dar prezentarea unor candidaţi la alegerile pentru Parlamentul Europei s-ar putea să intereseze. Un titlu ca "Parlamentul european cere egalitate între bărbaţi şi femei" este mai degrabă comic, dar pagina de analiză intitulată "Nu vă vindeţi pământul pe nimic!" este exact ce-i trebuie unei asemenea publicaţii. Cititorul află că în Olanda un hectar de pământ arabil era în 2004 29000 euro, în Irlanda de Nord 24000, în Germania sau în Belgia 17ooo de euro, în timp ce la noi preţul a variat între 170 şi 310 euro ! Vin investitori şi cumpără mii de hectare pe nimic, apoi le revând mult mai scump. Italieni, greci, arabi cumpără pământul pe nişte preţuri derizorii, până în 500-700 de euro, apoi le vând nemţilor cu 1500 ! Tema este foarte gravă, ea ar trebui să provoace o adevărată campanie de presă, deoarece are implicaţii mult mai adânci decât faptul că ţăranii sunt furaţi la drumul mare, că celebra lozincă "nu ne vindem ţara" a fost înlocuită cu "o dăm aproape gratis"!

Această apariţie a "Dreptăţii", care m-a surprins, m-a bucurat, apoi m-a amărât, trebuie salutată. Eu sper că ea va deveni, dintr-o frumoasă intenţie, o certitudine.

3 apr. 2007

Comentarii oprite none Read more

Presa de partid

Iun 9

Mass-Media

Presa de partid

Tot scandalul din viaţa politică este întreţinut, amplificat chiar de mass-media. Nesfârşitele meciuri de box, ori de rugbi politic sunt până la un punct fireşti într-o democraţie, dar cu două condiţii: să se respecte un regulament şi să fie un arbitru! La noi tocmai aceste condiţii nu există. Toată lumea se bate cu toată lumea. Dacă înţeleg, accept şi chiar admir prestaţia unor Crin Antonescu, Emil Boc, Mircea Geoană, Corneliu Vadim Tudor, Cosmin Guşă, Marian Miluţ şi alţi câţiva protagonişti ai scenei noastre politice, nu înţeleg şi mai ales nu accept ca în "meci" să intre şi preşedintele României, care ar trebui să fie arbitru imparţial, dar şi o droaie de publicişti din presa scrisă şi din audiovizual , care încearcă să manipuleze grav opinia publică. Apoi "terenul" sau "ringul" acestor meciuri ar trebui să fie Parlamentul, nu mass-media. De la celebrul discurs al lui Nicolae Manolescu despre corupţia fără corupţi, până la recentul discurs al lui Crin Antonescu, nu ştiu să fi admirat asemenea prestaţii în Parlament. Aş sugera politicienilor noştri să-şi adune discursurile în volum; sunt foarte curios dacă nu un politician, dar un partid, sau o legislatură întreagă ar aduna câteva zeci de pagini. În schimb la televiziune, sau în paginile ziarelor, cei mai mulţi dezvoltă un discurs incoerent şi agresiv, bazat nu pe argumente, ci doar emoţional. Comunicarea politică, atât de necesară într-o democraţie, nu numai pentru actorii politici, nu numai pentru partide, ci şi pentru miile de cetăţeni, la noi este făcută nu pentru a propune strategii şi politici, nu pentru a construi, ci pentru a păcăli mulţimea, pentru a ascunde fie prostia, fie necinstea.

Parlamentul este arena în care protagoniştii scenei politice ar trebui să se confrunte. Eu am propus de mult să existe un canal de televiziune al Parlamentului, cum este în Franţa, de exemplu, care să transmită integral ce se întâmplă acolo. Aşa cum pasionaţii de fotbal pot găsi pe câteva posturi de televiziune la orice oră un meci de văzut, aşa pasionaţii de politică – are şi politica microbiştii ei, poate chiar mai mulţi decât fotbalul! – să poată participa (fără salariu!) la lucrările Parlamentului cât e ziua de mare. Dar mass-media, atât cele scrise, cât şi cele audiovizuale, trebuie să se întoarcă la menirea lor, aceea de a informa şi de a forma opinia publică. Ziaristul nu-i om politic, deşi nu putem nega simpatiile politice ale fiecăruia, deci şi ale ziaristului. Când îşi face meseria, însă, un ziarist ar trebui să fie pe cât este posibil echidistant faţă de actorii de pe scena politică. Poziţia sa trebuie să fie critică în sensul de "analitică", el trebuie să explice oamenilor atât intenţiile bune ale politicienilor, cât şi intenţiile ascunse în discursul demagogic. Din păcate multe ziare şi posturi de televiziune au devenit în ultimul timp "oficioase", abdicând astfel de la menirea lor. Priviţi numai la ce a făcut domnul Emil Hurezeanu din "România liberă"! Ziarul la care am scris şi eu timp de mai bine de zece ani nu mai există, acum este un "oficios" al preşedinţiei care mai bine s-ar numi "Cucuveaua". Mă întreb cum pot să apară semnăturile lui N. Prelipceanu, sau P.M.Băcanu, sau Ion Vianu şi alţi câţiva pentru care cititorii cumpărau zi de zi "România liberă" alături de mercenarii domnului Emil Hurezeanu.

Partidele – în nici un caz preşedintele unei ţări! – trebuie să folosească mijloacele de comunicare în masă pentru a transmite propriul mesaj politic spre electorat. În acest scop există însă presa de partid, care-şi asumă deschis acest rol. Un exemplu este la noi "România mare". Suporterii, dar şi adversarii, ştiu că găsesc aici punctul de vedere oficial al partidului respectiv. De ce nu reapare "Dreptatea", acest ziar care ar face vizibil unul dintre cele mai importante partide din istoria României, pe nedrept marginalizat pe scena politică? De ce nu reiau liberalii ziarul "Liberalul", în care ar putea să comunice clar şi explicit doctrina, politica şi poziţia PNL-ului în actuala putere? A transforma "România liberă" în ziar de partid este ca şi cum ai face din "Le Figaro" un "L’Humanite" dâmboviţean. Vreau să fiu bine înţeles: nu pledez ipocrit împotriva angajării politice a ziaristului, ori a unei anumite publicaţii. Cred însă că acest angajament trebuie public asumat; este o înşelătorie să spui că eşti "independent" şi să nu fie aşa.

26 mar. 2007

Comentarii oprite none Read more

Older Entries

LEGEA PRESEI

Untitled07.11

Download

Invitatie

INVITATIE

Vă doresc lectură plăcută

Estetica mea

Partial color

Articol din 2005

Codul deontologoc propus de CRP

Constitutia Romaniei

Presa de partid II

Presa de partid

Emailboard

Calendar

Arhiva

Photoblog

Alege un titlu pentru widget.

Categories

Meta

ianuarie 2012
Lu	Ma	Mi	Jo	Vi	Sâ	Du
« Noi
						1
2	3	4	5	6	7	8
9	10	11	12	13	14	15
16	17	18	19	20	21	22
23	24	25	26	27	28	29
30	31